Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional
Capital Uman (POCU) 2014 - 2020. Pentru informații detaliate despre
celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să
vizitați www.fonduri-ue.ro

Cei patru formatori în antreprenoriat ai FNTM 12-04-2018

 

 Programele de formare în competențe antreprenoriale Start-up Urban - cursuri gratuite acreditate ANC -  sunt organizate de partenerii Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), respectiv SC EDUKADO SRL (Metodica), în cele 6 județe ale proiectului Start-up Urban.

 

 

Cursurile de specializare în competențe antreprenoriale Start-up Urban se derulează în perioada mai-august 2018.

Cea mai bună aplicație practică va fi elaborarea, apoi, a planului de afacere pentru ideea dumneavoastră pe care îl veți putea înscrie în Concursul de planuri de afaceriîn urma căruia vor fi selectate start-up-urile ce vor primi granturi de până la 39.000 euro.


Sesiunile de formare Start-up Urban din perioada iulie-august 2018 sunt prezentate AICI.



 

Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) organizează 8 programe de formare, câte 2 pentru fiecare dintre județele Alba, Sibiu, Mureș și Brașov.

 

Echipa de formatori a FNTM este compusă din: Alin Angheluță, Cristian Tudorescu, Cristian Tatu și Andrei Popescu.

 

 

Alin Angheluță | Trainer Start-up Urban, antreprenor, cadru didactic universitar

Începând cu 2005 este cadru didactic la Departamentul de Marketing din ASE Bucureşti - preparator, asistent, lector, conferenţiar. A realizat mai multe articole ştiinţifice, cărţi, prezentări la conferinţe internaţionale, a participat la mai multe proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale, este membru al câtorva asociaţii profesionale internaţionale în domeniul marketingului.

 

Între 2014-2016 a fost prodecan al Bucharest Business School, responsabil de programul MBA Romano-Canadian, iar începând cu 2016 este decanul respectivei facultăţi, care reuneşte 3 programe de MBA şi programe de executive education (de ex. Arabesque Business School).

 

Este membru activ în JCI (Junior Chamber International) şi FNTM (Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri), participând la diferite proiecte de anvergură naţională şi internaţională, mai ales în domeniul promovării antreprenoriatului.

 

Ofera consultanţă de strategie de marketing, în special pentru antreprenorii români care vor să îşi dezvolte şi să îşi internaţionalizeze afacerile. Este acţionar al companiei de brokeraj de asigurări MIB (Millenium Insurance Broker) SA, aflată în top 10 în domeniul respectiv.

 

Are o familie frumoasă (o soţie şi doi băieţi), care îl motivează să continue diferitele proiecte în care este implicat.

 

 

Cristian Tudorescu | Trainer Start-up Urban și consultant

Consultant și analist financiar, trainer, managing partner la firma de consultanţă Explore Asset Management SA, Cristian Tudorescu are peste 13 ani experiență în domeniul financiar, ocupând poziţii şi coordonând echipe de analiză companii, evaluare companii şi instrumente financiare, echipe de consultanţă pentru IMM-uri în ceea ce priveşte strategia financiară şi managerială, construirea şi monitorizarea realizării planurilor de business, asistenţă în finanţări bancare.

 

Este certificat drept Consultant de Investiţii şi a participat în proiecte de finanţare a companiilor private, precum şi a municipalităţilor sau a companiilor deţinute de autorităţi publice.

 

Susţine de peste 10 ani training-uri pe teme de antreprenoriat şi management financiar, atât în proiectele şi Programele e-Learning FNTM, cât şi în Junior Chamber International - JCI Romania.

 

 

Cristian Tatu | Trainer Start-Up Urban, consultant, cadru didactic universitar

Cadru didactic în cadrul Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice din București din 2008, doctor în economie, specializat în cercetări de piață, marketing online, creație publicitară, sisteme informatice inteligente și analiza datelor.

Deține certificare Project Management Professional din partea Project Management Institute (Statele Unite ale Americii) și diplomă MBA eliberată de Universitatea din Ottawa (Canada).

 

În ultimii 10 ani a acumulat experiență în consultanță de specialitate pentru dezvoltarea afacerilor din domenii precum turism și divertisment, medicină umană și veterinară, comerț electronic, agricultură, fitness, mecanică auto/moto și altele.

 

În calitate de formator în cadrul proiectelor de formare profesională a contribuit la instruirea a peste 2.000 de cursanți interesați de antreprenoriat și utilizarea noilor tehnologii pentru eficientizarea modului în care se face business în plină revoluție informațională.

 

 

Andrei Popescu | Trainer Start-up Urban, consultant, cadru didactic universitar

Din anul 2006 este cadru didactic în cadrul Departamentului de Marketing din ASE Bucureşti – preparator, asistent, lector. Predă cursuri de marketing şi management în limbile română şi engleză, atât în cadrul programelor de Licenţă ale ASE, cât şi în cadrul MBA-ului Româno-Canadian. A mai participat la programe de formare cu finanţare europeană, mai ales în domeniul promovării antreprenoriatului.

 

Este doctor în marketing din anul 2012. În anul 2016 a absolvit cursurile programului de MBA al Washington University in St. Louis, Olin Business School, program top 25 în SUA. Se implică în comunitate prin oferirea de training şi consultanţă pro bono.

 

De-a lungul a 16 ani de carieră a acumulat experienţă de lucru pe trei continente, în şase ţări, în mediu privat şi mediu public, în mediu for-profit şi not-for-profit. Oferă consultanţă de strategie, marketing şi resurse umane pentru antreprenorii români care vor să-şi crească afacerile. Oferă training-uri personalizate în funcţie de nevoile clientului, pe o tematică largă: marketing, iniţiere în antreprenoriat, managementul schimbării, personal branding, eficientizare şedinţe etc. 

 

Este căsătorit şi are o fată.



Cei 4 formatori ai Fundației Naționale a Tinerilor Manageri (FNTM) vor susține 8 programe de formare, câte 2 pentru fiecare dintre județele Alba, Sibiu, Mureș și Brașov.

 


 

De asemenea, echipa EDUKADO SRL (Metodica), cu 3 formatori, va organiza 4 programe de formare în proiectul Start-up Urban, câte 2 pentru fiecare dintre județele Covasna și Harghita. 
Descoperiți formatorii SC EDUKADO SRL AICI.




Detalii despre etapele proiectulului Start-up Urban găsiți la acest link.